|
Planeta Venus vazuta din spatiu - Harta topografica
Planeta Venus, vazuta din spatiu deasupra ecuatorului, polului nord si polului sud. Aceste imagini folosesc culori pentru a indica altitudinea suprafetei planetare. Cele mai inalte culmi sunt albe, urmate de rosu pentru munti inalti, apoi maroniu si dupaia verde. Albastru reprezinta altitudine joasa iar cele mai joase puncte de pe Venus sunt mov. 
Longitudinea 0 est - apasa aici clic de dreapta si selecteaza Save As... (4064 x 4064 pixeli, 39,626,741 bytes) pentru a copia aceasta imagine in format tif (fara pierdere de detaliu) la rezolutie mare de 3km/pixel - in care fiecare punct (pixel) din imagine reprezinta 3km din suprafata planetei Venus 
Longitudinea 90 est - apasa aici clic de dreapta si selecteaza Save As... (4064 x 4064 pixeli, 41,140,087 bytes) 
Longitudinea 180 est - apasa aici clic de dreapta si selecteaza Save As... (4064 x 4064 pixeli, 41,096,143 bytes) 
Longitudinea 270 est - apasa aici clic de dreapta si selecteaza Save As... (4064 x 4064 pixeli, 40,744,481 bytes) Images credit: JPL/NASA/USGS 
Polul nord - apasa aici clic de dreapta si selecteaza Save As... (4064 x 4064 pixeli, 41,832,869 bytes) 
Polul sud - apasa aici clic de dreapta si selecteaza Save As... (4064 x 4064 pixeli, 37,656,603 bytes) Images credit: JPL/NASA/USGS Aceste imagini topografice cu planeta Venus au fost realizate de sonda Magellan, 3460kg cu lungime de 4.6m si antena parabolica de 3.7m diametru. Ea a fost lansata de pe planeta noastra pe 4 mai 1989 si a ajuns la Venus pe 10 august 1990 (10 luna cuptor, anul romanesc 7498), intrand pe orbita eliptica aproape polara, deci trecand aproape de polii planetei in fiecare circuit al orbitei, in jurul lui Venus. La cel mai apropiat punct de Venus (perigee) din orbita eliptica, sonda era la 294km distanta de suprafata, iar la cel mai departat punct (apogee) era la 8543km distanta. Fiecare orbita a sondei a durat 3 ore si 15 minute. Cand era aproape de planeta in fiecare orbita, sonda obtinea imagini radar cu suprafata lui Venus in fasii de 17 pana la 28 km latime iar cand era departe de planeta transmitea fasiile scanate inapoi catre planeta noastra pentru a fi stocate pe calculator. Deoarece Venus se roteste in jurul axei proprii odata la 243 zile in timp ce sonda orbita planeta pe la poli, fasiile de imagini radar au acoperit aproape toata suprafata planetei la sfarsitul unui ciclu de 243 zile. Pe 11 octombrie 1994 sonda a primit intentionat instructiuni sa intre in atmosfera lui Venus deoarece cele 2 panouri solare patrate, fiecare masurand 2.5m pe o parte, care o alimentau initial cu 1200wati energie electrica pentru functionarea sondei s-au degradat din cauza proximitatii de soare timp de 4 ani, iar cateva orbite mai tarziu s-a prabusit pe Venus. In cei 4 ani cat timp a orbitat planeta Venus, sonda a scanat 98% din suprafata lui Venus obtinand imagini topografice cu suprafata lui Venus la o rezolutie de 100m/pixel folosind un radar cu microunde care transmite milioane de pulsuri pe secunda, deoarece atmosfera lui Venus nu e transparenta. Pulsurile nu sunt transmise direct in jos catre suprafata ci unpic intr-o parte. Astfel, ecourile care vin inapoi pot fi procesate ulterior pentru a obtine rezolutie (detaliu) mai mare, ca si cum antena ar fi avut diametru (apertura) mai mare. Din acest motiv aceasta tehnica se numeste radar cu apertura sintetica (SAR). In ciclul 4 de 243 de zile sonda a realizat harta campului gravitational al planetei Venus. Gravitatia este o forta fundamentala in univers care afecteaza orice, inclusiv materia, energia (inclusiv lumina), materia nevazuta si energia nevazuta. Momentan oamenii nu inteleg gravitatia dar stiu s-o detecteze indirect masurand efectele ei asupra aparatelor. Astfel pentru a masura gravitatia lui Venus, sonda a transmis un semnal radio continuu catre planeta noastra in timp ce ea mergea in orbita in jurul lui Venus. Cand sonda trecea peste o zona a suprafetei lui Venus unde gravitatia e mai mare, sonda accelera unpic in orbita ei. Acest fapt cauza semnalul radio sa varieze unpic in frecventa, lafel cum o sirena care se apropie are frecventa mai mare decat una care se indeparteaza, datorita efectului doppler. Masurand aceste diferente in frecventa tonului transmise de sonda, si stiind exact unde se afla sonda in orbita ei in jurul lui Venus, a fost realizata harta campului gravitational a lui Venus pentru aproximativ 95% din suprafata planetei. Datorita modalitatii indirecte de masurare, harta gravitationala are rezolutie mai mica (e mult mai neclara) decat aceste imagini radar cu suprafata planetei Venus. Statistici despre Venus se roteste in jurul axei proprii odata la 243 zile in directia inversa a rotatiei planetei noastre si a rotatiei soarelui (comparativ, planeta noastra se roteste in jurul axei proprii odata pe zi) orbiteaza soarele odata la 225 zile, deci un an pe Venus e 225 zile (pe planeta noastra un an are 365 de zile) gravitatia la suprafata lui Venus e 8.87m/s^2 (pe planeta noastra e 9.8m/s^2) presiunea atmosferica la suprafata lui Venus e 90 de ori presiunea atmosferica la suprafata planetei noastre, iar atmosfera nu contine apa aproape deloc si e compusa din 96% carbon dioxid, iar norii de la altitudine inalta contin acid sulfuric temperatura la suprafata lui Venus e de vreo 470 grade Celsius (comparativ, pe planeta noastra temperatura medie e in jur de 0 grade Celsius) Venus nu pare sa aiba urme precum maluri de lacuri sau mari care ar indica daca a avut apa pe suprafata in trecut. Pe planeta noastra vulcanii sunt in grupuri de obicei pe la marginile placilor tectonice. In schimb, pe Venus nu par sa fie placi tectonice nici camp magnetic, iar pe suprafata sunt imprastiati aleatoriu sute de mii sau chiar milioane de vulcani, desi nu mai par sa fie activi in prezent. Deoarece harta gravitationala a lui Venus e similara cu cea topografica, asta arata ca Venus pare sa nu aiba o astenosfera, adica un strat in interiorul planetei intre litosfera (sfera de piatra), adica stratul solid de la suprafata planetelor terestre, si manta, interiorul planetei. Pe planeta noastra litosfera are o grosime de vreo 100km, mai subtire pe fundul oceanelor, iar sub ea se afla astenosfera, un strat moale pe care se misca placile tectonice, apoi manta formeaza interiorul planetei. De fiecare data cand Venus si planeta noastra sunt la cea mai apropriata distanta una de cealalta in orbitele lor in jurul soarelui, Venus pare sa fie cu aceeasi parte inspre noi, nu se stie de ce. 
Imagine simulata cu simulatorul 3D gratuit, Celestia (vezi referinta si linkuri spatiale), privind catre centrul galaxiei noastre, aratand soarele, Mercur, Venus, Terra, si Marte la echinoxul de primavara din anul romanesc 7513 (2005). Centrul galaxiei noastre este insemnat "Calea Lactee" in imagine si se afla la 30 mii ani lumina distanta de noi in directia constelatiilor Sagetator si Scorpion. Galaxia noastra are 100 mii ani lumina diametru si forma de spirala, mai groasa in centru, dar noi o vedem in forma de nor orizontal in imagine fiindca suntem inauntrul spiralei, asadar o vedem dintr-o parte, asa cum o farfurie arata ca o linie cand e privita dintr-o parte, desi ea este rotunda privita de sus sau jos. Sistemul nostru solar este inclinat fata de planul galaxiei noastre care este orizontal in imagine. Planul geometric in care se afla orbita planetei noastre se numeste planul ecliptic. Acest plan este orientat aproximativ in directia centrului galaxiei. Nordul planetei noastre este in stanga imaginii iar sud la dreapta. Toate planetele orbiteaza in jurul soarelui in directia indicata de sageata turcuaz. Echinoxul de primavara e punctul pe cer la care se afla soarele, vazut dinspre planeta noastra, cand traverseaza ecuatorul planetei noastre dinspre sud spre nord. Directia echinoxului de primavara, care se afla acum in constelatia zodiacala pesti, este indicat de sageata mov in imagine. Echinoxul de primavara este folosit pentru punctul de origine, adica coordonatele 0,0 din sistemul de coordonate ceresti, RA (ascensiune dreapta) si Dec (declinatie). Vezi mica recapitulare din pagina cu galaxii spirala. Echinoxul se misca in directia opusa in care orbiteaza planetele in jurul soarelui, foarte incet, numai 1 grad la 72 de ani. Acest fenomen se numeste precesia echinoxului. Imaginea are 60 de grade diametru si e la distanta de 3 AU de soare. 1 AU este distanta medie intre soare si planeta noastra, aproximativ 149,597,870,691 metri, iar viteza luminii este 299792458 m/s. Asadar, o raza de lumina de la soare pana la planeta noastra traverseaza 499 secunde (8,31 minute lumina) prin spatiu. Cel mai apropiat sistem solar de noi este insemnat Rigel Kentaurus A in imagine si e la 4,3 ani lumina distanta. Imagini de pe suprafata planetei Venus |
